Mai multe orașe din România organizează Târgul de Paște. Bucureștiul nu se află printre ele

Mai multe orașe din România organizează Târgul de Paște. Bucureștiul nu se află printre ele
Târgul de Paști din Timișoara, Facebook
Publicat: 11/04/2024, 20:44

Târgul de Paște va fi organizat în mai multe orașe din România, dar nu și Bucureștiul. 

Craiova va fi orașul cu cel mai grandios târg, având ca temă „Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”.

Târgul de Paște cel mai grandios va fi la Craiova

Târgul de Paște din Craiova, Primăria Municipiului Craiova, Facebook
Târgul de Paște din Craiova, Primăria Municipiului Craiova, Facebook

Târgul va fi desfășurat între 19 aprilie și 12 mai 2024, în Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor – Casa Bibescu.  Vizitatorii vor putea admira decoruri de basm și căsuțe ca-n povești.

Vizitatorii vor putea participa la spectacole și să cumpere ouă încondeiate, produse bio și tradiționale din bucătăria Olteniei, preucm și produse de patiserie.

Programul zilnic pentru vizitatori va fi între orele 11:00 și 20:00.

Orașele din Transilvania se întrec în organizare

Între 26 aprilie și 7 mai, se va organiza Târgul de Paște în Piața Mare din Sibiu, între orele 11 și 21. Vor fi  vândute produse artizanale, precum bijuterii, obiecte decorate, produse de ceramică, felicitări și preparate tradiționale.  Copiii vizitatorilor vor avea un spațiu dedicat pentru joacă.

La Timișoara este deja deschis din 31 martie până pe 6 mai, organizat în Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian. La Brașov,  se va desfășura între 27 aprilie și 12 mai.

Iar la Oradea, Târgul va fi organizat în Cetatea Oradea, între 26 aprilie și 6 mai, cu spectacole culinare și activități pentru relaxare.

Bucureștiul nu va organiza Târgul de Paște

Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București a anulat Târgul de Paște al Capitalei.

Motivul invocat a fost adjustările bugetare. Târgul urma să se desfășoare în Parcul Regele Mihai I, între 27 aprilie și 6 mai.

Primarul Nicușor Dan a suplimentat bugetul CREART cu 1,5 milioane de lei, astfel încât Târgul de Paște să poată fi organizat în Parcul Herăstrău.  Consilierul general Nicorel Nicorescu (USR) acuză că „PSD și PNL au tăiat alocarea bugetară pentru un târg de tradiție”.
Citește și: Cât durează vacanţa de PAȘTE, în 2024. Cel ortodox cade pe 5 mai, iar cel catolic va fi sărbătorit pe 31 martie

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fată din București și-a dat părinții în judecată pentru bani. Vrea să fie întreținută...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Rușii folosesc "asaltul cu carne", o nouă tactică brutală pentru a înainta și a epuiza...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Transformarea-ȘOC a unei femei! Cu aceste trucuri SIMPLE, EA a slăbit 50 de kg. Nu...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a...
Aberația cu testul antidrog, criticată și de polițiști. Modificarea la Codul Rutier care te lasă...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Dana Roba o critică dur pe Emily Burghelea după accidentul din Mauritius: ”Mi se pare...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Un uter artificial poate crește pui de rechin timp de aproape un an
×